8. Imaginatie

>> marți, 25 ianuarie 2011

Acesta este un top 10 al celor mai bune conferinte pe care le-am vazut pe TED. Mai multe detalii aici.


Stiu ca iar a trecut mult timp de cand nu am mai scris, desi am promis ca voi scrie constant, de dragul acestui top. Au trecut aproape 4 luni de zile si s-au intamplat multe de atunci. Cel mai important lucru, care trebuie si mentionat, avand legatura cu acest top in mod direct, este faptul ca am fost la TEDx Bucharest 2010. A fost o realizare foarte mare pentru mine, avand in minte de mult timp sa fac acest lucru, mai exact de cand a fost prima oara TEDx la noi, acum vreo 2 ani mi se pare si inca nu stia prea multa lume ce e aia TED. Nu a fost la foarte mult timp dupa ce am descoperit eu TED, inca nu o sa iti spun cum. Am ajuns la TEDx, dintr-un mare noroc. Pentru eveniment era nevoie de o gramada de voluntari care sa se ocupe de toate lucrurile care trebuiau organizate acolo in ultimele zile dinaintea evenimentului si mai ales in timpul evenimentului (multumesc Corina pentru info). Eu auzisem si vazusem in Money Express ca o sa aiba loc din nou TEDx pe 15 octombrie dar nici nu m-am interesat sa aflu prea multe despre el, pentru ca data trecuta cand am zis ca fac tot posibilul sa merg, am aflat ca tot posibilul e imposibil, deoarece exista o preselectie a inscrisilor, care oricum daca sunt admisi trebuie sa plateasca o taxa de 100$ pentru participare. Asa ca nu as fi dat 100$ pentru niste conferinte despre care nu as fi fost sigur ca sunt extraordinare. Dar, avand ocazia sa merg ca voluntar a fost un cadou extraordinar, chiar daca initial ni s-a zis tuturor ca probabil nu vom putea participa la toate conferintele.

Cu toate astea, am avut noroc si am facut parte din echipa tehnica, ramanad in sala sa ajut cu tot ce am putut pe tot parcusul zilei, ceea ce a fost extraordinar. Am invatat cateva chestii misto, am cunoscut oameni de treaba si am vazut niste conferinte extraordinare. A fost interesant ca i-am vazut pe cei mai multi dintre speakeri cu o seara inainte, cand au facut repetitiile, au verificat prezentarile si s-au acomodat cu scena, si a fost tare ca unele conferinte au fost mult mai interesante la repetitii, atunci nefiind presati de timp, ducand conferinta pana la chiar mai mult de 30 minute (iar la TED in general maximul e de 18) – a doua zi, toate au fost scurtate incat sa se incadreze cat mai bine in timp, desi cei mai multi tot nu au reusit. Una peste alta, a fost un eveniment extraordinar, la care m-am bucurat enorm sa fiu prezent, experienta pe care sper sa o mai repet cat de curand. De curand, conferintele au fost postate si pe site-ul TEDx Bucharest, asa ca, daca te pasioneaza intra pe http://www.tedxbucharest.com/2010/speakers/#fixed (cateva din preferatele mele au fost Oana Pellea, Roland Hermann, Nik Halik, Mihai Panaitescu).

A fost o introducere mai lunga, dar a fost pe aceeasi tema ca si topul.
James Cameron este producator, regizor, scenarist si inovator in industria cinematografica. Este foarte cunoscut pentru productiile lui extraordinare si intotdeauna deosebite si nemaivazute in materie de efecte speciale.
In discursul lui, James Cameron vorbeste despre curiozitate si imaginatie, care i-au fost calauze.

Curiozitatea este una din insusirile care ma caracterizeaza. Dintotdeauna am fost curios sa stiu. Am vrut mai multa informatie, mai mult totul. Pana sa merg la scoala, care a reusit cu mare mare succes sa imi distruga o groaza din calitatile mele; nu aveam limite in general si chiar simteam ca pot sa fac de toate, asta fiind dovedit de faptul ca eram omniprezent pe la Palatul Copiilor unde am facut cam tot ce am vrut si tot ce mi s-a permis ca varsta. Am mai povestit cu siguranta cate ceva despre asta. Scoala in schimb te introduce intr-un regim de concurenta de mizerie. Te priveaza de la prietenie, care devine cu timpul din ce in ce mai greu sa o castigi, asta mai ales prin faptul ca trebuie din start sa privesti invatatoarea ca un superior. Eu nu am inteles asta. E adevarat, la Palatul Copiilor nu spuneam chiar tuturor pe nume; stiu sigur ca eram bun prieten cu Sorin (Anghel – despre care am vorbit anterior), dar nu numai cu el – era ceva general sa fim prieteni cu profesorii de acolo, atmosfera era una total relaxata. Adica, aveam teme pentru acasa – dar erau justificate – nu puteai sa faci pian fara sa exersezi acasa, nu? In scoala, esti introdus in sistemul ierarhic de catre invatatoare care iti e superior clar si seful sefilor, the master of disaster – directorul aka directoarea la mine la scoala. Ce m-a deranjat in treaba asta? Faptul ca nu exista libertate de exprimare, faptul ca toata lumea este plasata la un moment dat pe un loc anume , faptul ca nu esti ascultat, decat cu foarte mici exceptii si oricum parerea ta este ignorata si aruncata la cos in final, esti amenintat in mod constant ca daca nu inveti, daca nu esti cuminte, daca nu scrii frumos, daca nu tii mainile la spate, vei fi pedepsit intr-un mod sau altul, ori ca iti da nota mai mica, ori ca iti da cu rigla peste mana, ori ca o cheama pe mama ori ca, si asta este de departe my personal favourite, te duce la director!!! Daca auzi ca te duce la director, e clar frate, te da afara din scoala, acasa te dau afara din casa parintii, o sa fii renegat, sa ajungi sa cerseti langa piata sau in gara si cele mai negre scenarii posibile. Pai mie chestia asta imi suna a dictatura. Si nimeni nu poate nega ca cele insirate mai sus nu sunt adevarate. Si noi, pentru ca suntem indeajuns de fraieri la 7-10 ani, credem ce zice femeia aia si chiar credeam ca directoarea e un fel de monstru epic care joaca cu coduri. Si uite asa, tot sistemul asta tampit, persista si in generala si in liceu si cel mai rau si in facultate. Treaba e ca, prin liceu asa, incepi sa te prinzi ca e o mare cacealma si ca toata treaba cu „te spun...” si „te duc...” si „iti fac...” e mare parte vrajeala. Maaaaare vrajeala. Sunt si exceptii, dar aia sunt profii extremisti pe care nu ii iau in considerare. Prietenii stiu la ce ma refer cand zic „Te duc la director?” – „Hai la director!”.

Nu a fost chiar off topic ce am zis. Are legatura cu imaginatia si de faptul ca suntem privati de la a ne imagina lucruri in mod liber.
Ai mei m-au lasat sa fac o groaza de chestii misto cand eram mic, pe care alti copii nu au avut voie. Asa ca am vazut multe filme, care nu erau tocmai pentru copii, mult mai devreme decat altii, si aici ma refer bineinteles la filmele de actiune, thriller chiar si horror putin. Stiu sigur cat de impresionat am fost de Terminator cand l-am vazut. Nu ma mai satura bunul Dumnezeu, asa ca mi-a zis o prietena recent legat de... total altceva. Imi amintesc ca auzisem la un moment dat ca a aparut si Terminator 2 si am vazut secvente din el, erau secvente din trailer si am fost uimit, socat cand le-am vazut, dar nimeni nu il avea (pe caseta video bineinteles) si nu puteam sa fac rost de el de niciun fel. A aparut intr-un final la TV mi se pare si m-am bucurat de el ca de un super cadou de Craciun.

Un lucru care in copilarie mi-a fortat imaginatia catre noi limite a fost fara discutie LEGO. Sa zicem ca de Terminator ma mai satura bunul Dumnezeu, dar de LEGO nu... chiar nu. Eram (si inca sunt) vrajit de LEGO. Primul LEGO pe care l-am primit a fost la 3-4 ani de la Mos Craciun. A fost un soricel rosu din vreo 6-7 piese. A fost un inceput lent dar sigur. In anii ce au urmat mi-am tot cumparat din cand in cand pe masura posibilitatilor cate un LEGO, pentru ca erau foarte scumpe si nu prea imi permiteam. Dar una peste alta am reusit sa am un numar suficient de piese pentru a putea face cam tot ce imi doresc. LEGO nu are limite. Asta este ceva absolut extraordinar. Poti crea, poti inventa, poti merge in alte universuri deja existente sau mai bine, create de tine, poti evolua. Eu, si cu un vecin de-al meu, care si el avea LEGO, ne-am jucat ani si ani de zile ba la mine acasa, ba la el, si nu ne-am oprit niciodata din a crea. A fost extraordinar. Inca si acum, o data pe an imi scot cutia de LEGO, o rastorn si imi construiesc ceva, orice. Ma incanta enorm sa o fac si sunt sigur ca pe viitor ii voi cumpara copilului meu cantitati obscene de LEGO, dar stiu ca dupa ce se va duce la culcare ma voi juca si eu. Imi amintesc cat de extraordinare mi se pareau revistele promotionale LEGO. Le-am rasfoit de mii de ori. In ultimii ani cand inca imi cumparam, adica undeva prin 2000-2001, incepusera sa apara programele care includeau computerul si camere web si o groaza de chestii care ma incantau enorm.
Mi-ar fi placut sa am ceva talent la desen. Am mai zis-o? Cred ca da. Am incercat si inca incerc, dar cred ca am o problema cu proportiile. Tz – trebuie sa mai lucrez la asta.
Mai am cateva chestii de povestit pe aceeasi tema, dar le pastrez pentru alta conferinta din top. Stiu eu care.

Nu vreau sa stric placerea conferintei, dar m-au marcat cuvintele incredibile ale lui James Cameron cand a zis ca „a esua trebuie sa fie o optiune – orice se face cu un risc”. Si asta ma incurajeaza enorm in tot ceea ce gandesc, fac si imi doresc.

echoeofrock's Profile Page

  © Blogger templates Romantico by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP